• ReVino Bucharest Wine Fair
  • Harta viticola a Romaniei

Interviu cu Gabi Lăcureanu, enolog Licorna Winehouse



Acum mai bine de un secol, soții Nicolae și Elena Nicolau au hotărât să-și construiască o cramă în comună. Motivul era unul desosebit. Soțul îl visase într-una din nopți pe domnitorul Constantin Brâncoveanu care îi spunea: „îți poruncesc să ridici o cramă unde  să faci un vin închis la culoare precum acest cocoș negru, pe care ți-l dăruiesc”. Și astăzi ochiul ager poate vedea la intrare în incinta piatra pe care scrie că în anul 1909  aici s-a înființat crama soților Nicolau.

 

După un timp în care istoria a fost crudă cu toată lumea, proiectul a fost părăsit, până în 2013,  an în care Virgil Harabagiu, om de afaceri cu experiență în HoReCa și turism, a redeschis porțile și a investit intr-un centru de vinificație și în plantații localizate pe aceeași suprafața ca acum secol. Proiectul a fost denumit Licorna Winehouse.

 

Câțiva ani mai devreme, tot din zona Dealu Mare,  un tânăr vinificator ieșean a reușit să realizeze poate cea mai bună Fetească Neagră din Romania, asa cum a fost apreciată de cunoscători. Cu Feteasca Neagră și celelalte creații ale sale, de la Crama Basilescu, precum Golem Roșu și Alb, Gabi Lăcureanu devine în scurt timp unul dintre numele de referință în industria vinului din Romania. În 2013, enologul Lăcureanu parasește crama care l-a consacrat pentru a începe proiecte noi, printre care și Licorna Winehouse.

 

Gabi, cum a început totul? Gabi Lacureanu

Gabi Lăcureanu: Nu a fost nimic planificat. Aș putea spune că mai degraba profesia m-a ales pe mine decât eu pe ea. În anul în care am dat admiterea la facultate am optat pentru  politehnică și horticultură. Am fost acceptat la ambele, însa am ales horticultura, pentru că îmi surâdea mai mult ideea de lucru cu natura,  în ciuda râsetelor foștilor mei colegi de liceu.  E adevărat că eram îngrijorat, ca orice proaspăt absolvent, dar am făcut o alegere și mie nu îmi place să dau înapoi. 

 

Dragostea pentru vin când și cum te-a prins?

G.L: Primul contact cu lumea vinului a fost în facultate, când mi-am facut primul stagiu de practică la Centrul de Cercetari în Enologie condus de  Academicianul Valeriu D. Cotea. Dumnealui este cel care mi-a insuflat, prin istorioarele pe care le spunea, interesul pentru vie, vin și vinificație. Mai apoi, fiul acestuia Prof. Dr. Valeriu V. Cotea a avut grijă să mă ghideze științific pe drumul enologiei. Astfel, către sfârșitul facultății deja știam că îmi doresc să îmi construiesc o carieră în vinificație, moment în care a apărut și oportunitatea de a face un stagiu de pregătire la Unicom Production, societate cunoscută prin vinurile Davino. Aici am interacționat pentru prima dată cu practicienii din acest domeniu. Iar apoi am plecat în Franta, zona Burgundiei, pentru un masterat în enologie.

 

Cum a decurs angajarea la Davino?

G.L: bine...foarte bine

 

Deși Davino este cunoscută ca fiind în topul cramelor producatoare de vinuri premium în România, știu că nu ai stat prea mult ca angajat acolo. De ce?

G.L: Da, asa este.. Îmi doream să realizez singur vinuri, ceea ce nu puteam face acolo, în acel moment. Așa că, într-o zi am decis să închei colaborarea cu Unicom Production și să imi redirecționez efortul pentru a continua doctoratul la Iasi, la care eram deja înscris. 

 

Ce te-a convins să te abați puțin și să mergi la Urlați?

G.L: M-am pornit spre Iași și am ajuns la Urlați. M-a încurajat posibilitatea de a crea propriile vinuri într-un centru de vinificație dotat cu toate cele necesare. Visul meu se realizase, însă de fapt acesta era doar începutul unei perioade pe cât de grea pe atât de frumoasă din cariera mea.

 

Ce nu știm despre Gabi Lăcureanu:

-a facut parte din trupa de teatru Terra.

-a fost liderul formației muzicale Dinamic din Hîrlău

-a inițiat Asociația Enologilor din Romania

-are 31 de ani

-îi este dor de copilărie deoarece „credea că lumea e altfel”

 

Ai fost vinificatorul vedetă al Cramei Basilescu timp de 5 ani. Este crama în care ți-ai căpătat renumele de maestru în Fetească Neagră. De ce ai plecat?

G.L: Ah, pentru ca în ultimul an proprietarul cramei și cu mine am început să avem viziuni diferite asupra vinului (zâmbește).

 

Imediat după ce ai plecat, ai fost recrutat de Intervitt, Crama lui Ioan Niculae de la Zimnicea. Ai pornit puțină vâlvă în industrie. Se spunea că erai cel mai bine plătit enolog român din țară. Iar acu, te găsim din nou în Dealu Mare. Cum s-a facut aceasta mutare?

G.L: La Zimnicea m-au chemat ca vinificator și m-au acceptat în echipă dupa cinci minute de interviu. Cât despre zvon, nu știu ce să spun,  poate că a fost adevărat J. Mă încânta posibilitatea de a aplica experiența mea într-o crama de proporții și chiar de a desființa mitul „crama mare, vinuri mediocre”. Zimnicea este la o distanță destul de mare de  Ploiești, unde îmi intemeiasem recent o familie. Așa că, după o perioadă, am decis să rămân doar vinificator consultant la Intervitt și am revenit în Dealu Mare, la Licorna Winehouse.

 

Ce va face Licorna Winehouse diferit de alte crame similare din Romania?

G.L: Este o cramă de tip Boutique, într-o zonă foarte bună și cu un potențial viticol ridicat. Cred că atenția la detalii este ceea ce va face diferența și, bineînțeles, echipa de oameni cu care voi lucra - toți niște profesioniști în domeniul lor de competență.

 

Cum vor fi vinurile tale diferite față de ce ai mai vinificat până acum?

G.L: Vinurile mele păstrează amprenta zonei, indiferent de locul unde vinific. Hai mai bine să-ți spun cum mi-am dezvoltat atenția pentru gust. Puștan fiind, îmi plăcea să-i gătesc mamei pentru că vedeam ca acest lucru o bucura.  Tot pregătind diverse feluri  de mâncare,  mi-am dezvoltat gustul, precum și dorința de a scoate în evidență de fiecare dată complexitatea și  echilibrul aromelor. Încercam să obțin maximumul de gust din orice găteam. La fel fac acum cu vinurile. În fiecare an încerc  să obțin ce e mai bun din fiecare soi, nealterând spiritul locului și nici specificul varietății de struguri. Poate că, în continuare, vinurile vor fi diferite, sper eu mai compexe, asta pentru că în acest moment am și o experiență mai vastă.

 

Ce îți dorești de la consumatorii de vin care vă vizitează?

G.L: Îmi doresc ca oamenii care vin aici să ramână cu niște noțiuni clare. Să știe să înteleagă un vin bun, să obseve potențialul lui și, desigur, să ramână cu amintirea unei experiențe frumoase.

 

Scurt chestionar pentru Gabi Lăcureanu:

Soiul preferat: cupajele, pentru că au formula completă și reprezintă un proces de creație enologică;

Zona viticolă preferată: Dealu Mare, dar în general zonele românești;

Cuvinte cheie pentru vin: formă de comunicare;

Partea preferată din meserie: interacțiunea cu natura și etapele dezvoltării vinului;

Vinurile românești sunt... în trendul cel mai bun.

Industria vinului românesc este... într-o rapidă dezvoltare.

Consumatorul român de vin... se educă.

CrameRomania.ro este... un proiect uman, o inițiativă excepțională venită din partea unor persoane pasionate de vin. E un proiect pe care îl voi promova și susține.

 

 

Cu 22 hectare pe rod, Licorna Winehouse este una din cele mai noi și promițătoare crame din România. Crama lansează pe piață, pentru început, două colecții de vinuri: Licorna și Serafim. Etichetele artistice, semnate de George Moisescu, împreuna cu talentul vinificatorului Gabi Lăcureanu și tehnologia îmbinată cu tradiționalul, fac din Licorna Winehouse o cramă predestinată succesului.

Vinuri Licorna Winehouse

Autor: Alexandra Hash

Turism viticol - harti
Abonare Newsletter
 

Aboneaza-te la newsletter

Afla noutati despre vinurile si cramele din Romania

9 + 3 = ?