CRAMA LILIAC
Liliac este o cramă tânară, situată în inima Transilvaniei, la 14 km de Reghin în localitatea Batoş, într-o zonă cu o bogată tradiţie viticolă în care tehnica de ultimă generaţie vine în completarea artei oferite de oenologi recunoscuţi. Strugurii recoltaţi manual se prelucrează cu aceeaşi atenţie deosebită cu care au fost urmăriţi până la maturare. Procesul de vinificație este pus în mâinile unei bine inchegate echipe de profesionişti locali şi internaţionali. Procesele de producţie creează condiţiile optime pentru realizarea unor vinuri de cea mai bună calitate.
Podgoriile din Batoş şi Lechința pot părea călătorului un petec de pământ uitat de timp. Viticultorului în schimb i se va dezvălui o regiune creată special pentru producţia unor soiuri de vin excepţionale. Coline blânde, care amintesc de dealurile Toscaniei şi nenumărate pârâuri se împletesc pe dealurile verzi. Pământul bogat în minerale şi clima temperat continentală contribuie din plin, aici, la adăpostul arcului carpatic, la recoltele bogate de struguri.
Din cabana noastră de degustare, ascunsă între podgorii, peisajul care se aşterne în faţa ochilor taie răsuflarea. Turlele bisericilor săseşti ce se ridică vetust dintre casele satului Batoş aduc, parcă, aminte de vremurile de mult apuse şi care dau un farmec aparte locului.
Crama Liliac vă oferă spre degustare vinuri realizate din soiuri specifice autohtone, dar şi soiuri internaţionale.