< INAPOI

EVENIMENTE

Record pentru România la Concours Mondial de Bruxelles: Cele mai multe vinuri roze înscrise vreodată în competiție

 

România devine epicentrul vinului roze în 2025, căci săptămâna viitoare, la Constanța, începe prima sesiune de degustare din acest an a prestigiosului Concours Mondial de Bruxelles (CMB), una dintre cele mai importante competiții de vinuri din lume. Pentru prima dată în istorie, România este gazda uneia dintre sesiunile concursului, care doboară recorduri: 1250 de vinuri roze din 34 de țări vor fi analizate de aproape 70 de experți internaționali, iar România marchează o prezență remarcabilă cu 144 de vinuri înscrise, de trei ori mai multe față de ediția anterioară.

 

Dobrogea, în centrul atenției internaționale

Între 28 și 30 martie, degustătorii – vinificatori, somelieri, jurnaliști și specialiști din 19 țări – vor evalua vinurile înscrise în competiție, în cadrul unei degustări în orb. Pe lângă concurs, evenimentul va aduce în prim-plan diversitatea viticolă și gastronomică a Dobrogei, printr-o serie de degustări exclusive, vizite la crame, cine tematice și masterclass-uri.

 

România își face loc în topul țărilor participante, alături de Franța, Italia, Spania și Portugalia. Mai mult, vinurile roze românești provin din toate regiunile viticole importante ale țării, cu Dobrogea pe primul loc (35,7%), urmată de Moldova (16,3%), Muntenia și Transilvania (câte 10%). Cel mai popular soi românesc din competiție este Pinot Noir (28,6%), urmat de Cabernet Sauvignon (20,4%), Fetească Neagră și Merlot (câte 14,3%), dar și Busuioacă de Bohotin, Blaufränkisch, Negru de Drăgășani sau Novac.

 

Rezultatele competiției vor fi anunțate pe 7 aprilie 2025 pe site-ul oficial al Concours Mondial de Bruxelles.

 

Evenimentul este organizat cu sprijinul: Hochland, Aqua Carpatica, Wines of Romania, Sorla, SeaYou, Revino, Un Vin Pe Zi, IPPU, Hang Off, Illy și City Grill, alături de cramele Domeniul Bogdan, Crama Rasova, Murfatlar Vinul, Alira, Jidvei, Caii de la Letea, Navigo, De Matei, Olterra, Crama Histria, Liliac, Villa Vinea, Crama La Salina și Familia Darabont.

 

Despre Concours Mondial de Bruxelles

Concursul Mondial de Bruxelles este un punct de referinţă la nivel mondial în domeniul competițiilor de vinuri. Independenţa, standardele stricte şi procedurile de degustare ale acestuia oferă siguranţa consumatorilor, permiţându-le acestora să cumpere cu încredere deplină vinurile medaliate. Regulile CMB sunt stricte şi respectă reglementările Organizaţiei Internaţionale a Viei şi Vinului (OIV) privind numărul de medalii, care nu trebuie să depăşească 30% din numărul probelor. Concours Mondial de Bruxelles a fost înființat în 1994 la Bruxelles, Belgia, iar după 20 de ediții a devenit concurs itinerant, fiind găzduit de cele mai celebre regiuni viticole din lume. În 2020, CMB s-a divizat în mai multe sesiuni, una dedicată vinurilor albe şi roșii, una vinurilor roze, una spumantelor şi una vinurilor dulci şi licoroase.

 

 

PROIECTELE NOASTRE

 

Salon de vinuri și turism viticol, a 8-a ediție, Novotel Hotel
10-12 Mai 2025
 
A2
Cheese & Wine Bars
Evenimente corporate

Vizite și degustări de vinuri la crame în România
Evenimente private cu vinuri și brânzeturi

Abonați-vă la Newsletter