Macheta cadouri craciun

< INAPOI

EVENIMENTE

Peste 250 de vinuri românești și internaționale disponibile pentru degustare la ediția a șaptea Revino Bucharest Wine Show 2024

Revino Wine Show 2024

 

În cadrul salonului de vinuri și turism viticol REVINO, care va avea loc în weekend-ul 11-13 mai, la Hotel Novotel pe Calea Victoriei, vizitatorii vor avea ocazia să deguste peste 250 de vinuri liniştite şi spumante, noutăți de la crame sau vinuri în exclusivitate, dar și să afle detalii despre turismul viticol autohton.

 

O parte dintre expozanți sunt chiar enologii sau proprietarii cramelor, ceea ce va transforma salonul de vinuri într-un centru de întâlnire și socializare pentru oricine este pasionat de vinuri și dorește contact direct cu această industrie. De asemenea, trei crame vin pentru prima dată la salonul de vinuri Revino, iar vinurile premium din Georgia și Serbia sunt noutate absolută.

 

„Revino este despre oameni și povești, iar fiecare ediție vine cu expozanți noi, dar mai ales cu lansări și surprize de la cramele participante, să putem arăta împreună ce înseamnă, de fapt, vinul românesc, pus și în context internațional prin comparația cu vinurile internaționale prezente, demers pe care îl promovăm de mai bine de 12 ani”, spune Alina Iancu, iniţiatoarea proiectelor Revino.ro şi CrameRomania.ro.

 

REVINO BUCHAREST WINE SHOW 2024: Focus pe tehnologie

 

Pe lângă selecția de vinuri premium de la crame mici și mijlocii din România, care fac parte din identitatea Revino de a promova vinul românesc, ediția de anul acesta și-a propus să aducă în discuție importanța tehnologiei în industria vinului și a materialelor de calitate, care aduc plus valoare unei experiențe gastronomice, indiferent dacă vorbim de cunoscători sau doar pasionați.

 

La această ediție, publicul poate afla mai multe informații începând de la tipurile de butoaie folosite de crame și înțelegerea importanței tehnologiei în acest proces până la  demonstrații de utilizare de echipamente Airtender pentru aerarea vinului și a cocktailurilor și despre păstrarea corespunzătoare a alimentelor, dar și importanța calității sticlei din care sunt făcute paharele.

 

REVINO BUCHAREST WINE SHOW 2024: Masterclass-uri educative

 

Ediția de anul acesta continuă cu seria evenimentelor educative de tip masterclass, având în premieră o întâlnire dedicată vinurilor georgiene, susținută de Aurika Kroitor, ambasadoare a vinurilor georgiene, un masterclass dedicat apelor minerale la masa gourmet, alături de somelierul de apă Silvia Șerban Ștefănucă, o incursiune în vinurile din podgoria Drăgășani alături de enologul Oliver Bauer și un masterclass demonstrativ despre ustensile și tehnologii noi în universul vinului și a alimentelor, susținut de Ghazi Kortobi, specialist Airtender.

 

„Ziua de sâmbătă începe cu masterclass-ul lui Oliver Bauer, degustare de 6 vinuri din podgoria Drăgășani, iar al doilea masterclass al zilei vine cu prezentare și demonstrații de utilizare de echipamente Airtender pentru aerarea vinului și a cocktailurilor și despre păstrarea corespunzătoare a alimentelor, toate acestea urmate de degustări. Ziua de duminică este completată de un masterclass cu degustare de ape naturale din mai multe colțuri ale lumii, proveniență și asocierea apelor cu vin, brânză și ciocolată, iar  al doilea masterclass ne introduce în lumea vinurilor georgiene unde vom degusta vinuri premium vinificate cu mai multe metode,” explică Alina Iancu.

 

 

REVINO BUCHAREST WINE SHOW 2024: zone gourmet conexe

 

Deja cu tradiție, Revino Bucharest Wine Show va avea o zonă gourmet cu brânzeturi maturate, ulei de măsline, cafea de specialitate și produse de panificație, pentru a completa experiența de degustare.

 

Turism viticol în România

 

Salonul de vinuri pune accent și pe turism viticol, de aceea fiecare cramă va avea disponibilă atât harta actualizată a turismului viticol din țară realizată de CrameRomania.ro, cât și signalistică specifică pentru vizitatori ca să înțeleagă poziționarea fiecărei crame în context geografic. Harta viticolă a României pune accent pe cramele care fac turism viticol, unde peste 80 de crame își deschid porțile pentru turiști, 20 dintre ele oferă inclusiv locuri de cazare, iar pentru restul se poate găsi cazare în vecinătate.

 

Program Revino Bucharest Wine Show 2024

 

Zilele de sâmbătă şi duminică ale Revino Bucharest Wine Show sunt dedicate pasionaților de vinuri care vor să afle mai multe informaţii despre vinurile româneşti şi internaţionale de calitate, dar și despre zonele viticole unde turismul viticol este dezvoltat.

 

Ziua de luni, 13 mai, este dedicată în exclusivitate sectorului HoReCa, astfel încât specialiştii din industrie să aibă posibilitatea unei atmosfere profesionale de degustare şi de afaceri. Accesul Horeca se face pe bază de invitație, iar înregistrarea se face aici.

 

„De la an la an, observăm că apar din ce în ce mai multe locuri unde meniul are o listă de vinuri locale mult mai bine structurată, dar și apariția platourilor de brânză, care să completeze experiența gastronomică. Credem că o zi dedicată degustărilor profesionale și întâlnirilor de business între cele două industrii ajută la facilitarea parteneriatelor, dar și a schimbului de informații despre profilul consumatorilor,” adaugă Alina Iancu.

 

Salonul de vinuri este completat de ediția gastronomică de toamnă, Revino Gourmet Show, cu accent pe asocierile dintre brânzeturile maturate locale și vinuri, care va avea loc între 5-6 octombrie 2024, tot la Hotel Novotel în București.

 

Site oficial eveniment https://wineshow.revino.ro/exhibitors/exhibitors-list/
Bilete online https://wineshow.revino.ro/tickets

PROIECTELE NOASTRE

 

Salon de vinuri și turism viticol, a 8-a ediție, Novotel Hotel
10-12 Mai 2025
 
A2
Salon gastronomic, a 3-a ediție, Novotel Hotel
5-6 Octombrie 2024

Vizite și degustări de vinuri la crame în România
Evenimente private cu vinuri și brânzeturi

Abonați-vă la Newsletter