Cramele Recaș, liderul producătorilor de vinuri din România după cifra de afaceri și cel mai mare exportator de vin din țară, a devenit partenerul producătorului românesc de vinuri îmbuteliate, vinuri vrac și must Tenuta Odobești din Vrancea.
Parteneriatul Cramele Recaș va completa portofoliul cu noi spumante vinificate prin metoda tradițională, comercializate la nivel național prin rețeaua de distribuție proprie. Acest pas vine în preîntâmpinarea cererii din ce în ce mai crescute a clienților români pentru vinurile spumante, aducând împreună expertiza și tradiția celor doi producători din Banat și Vrancea.
„Această decizie vine din necesitatea de a ne spori în mod constant producția, luând în considerare faptul că în zona noastră nu mai există suprafețe disponibile pentru a fi cultivate cu viță de vie. Credem că acest pas strategic reprezintă o bună oportunitate de a îmbina expertiza și istoricul nostru în crearea vinurilor de calitate cu pasiunea și tradiția pe care Tenuta Odobești, sub conducerea lui Fabrizio Mosconi, le alocă în întregul proces de vinificație”, au declarat reprezentanții Cramele Recaș.
Echipa care va lucra la acest proiect este formată din vinificatorul Marco Zizioli (membru al Comitetului tehnico-științific al Consorțiului Franciacorta - Italia), care va asigura vinificarea unor spumante de excepție, iar aportul Cramelor Recaș va fi adus prin coordonarea procesului de vinificare a vinurilor liniștite de către Elena Alejos (vinificator-consultant pentru producători de vin din regiunile Malborough - Noua Zeelandă și Jerez – Spania, cu 22 de ani de experiență, dintre care 4 la Cramele Recaș) și Matteo Lappi (vinificator-consultant pentru producători de vin din Italia, cu o experiență de 4 ani la Cramele Recaș).
„Încă din primul an plănuim ca o bună parte din bugetul nostru de investiții să fie alocat în dezvoltarea procedeelor de vinificație și îmbuteliere din această cramă, în scopul întregirii portofoliului nostru intern și extern de produse cu noi sortimente de vinuri. Suntem convinși că, prin colaborare continuă și prin schimbul de expertiză vom reuși să lansăm pe piață noi produse care să se plieze pe cerințele gustative ale consumatorilor de vinuri din România și din străinătate”, au completat reprezentanții companiei Cramele Recaș.
Despre Cramele Recaș
Cramele Recaș ocupă primul loc pe piața vinurilor din România conform cifrei de afaceri, fiind, totodată, si cel mai mare exportator de vinuri îmbuteliate din România (responsabil pentru circa 62% din tot vinul local ce ajunge peste graniță). Producătorul are parteneriate in mai multe țări, printre care: Olanda, Germania, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Japonia, Norvegia, Belgia, dar și Irlanda, Coreea de Sud, Australia, Spania, Cehia, Slovacia sau Ungaria.
Cramele Recaș exploatează o suprafață de aproximativ 1.200 de hectare de viță de vie situate în Recaș, beneficiind de o capacitate de producție și stocare de aprox. 35.000.000 de litri pe an. Încă din anul 2019, toate vinurile din portofoliul Cramelor Recaș sunt certificate VEGAN. Acest lucru semnifică faptul că producătorul nu folosește aditivi de origine animală în procesul de limpezire a vinurilor. Vinificatorii Cramelor Recaș, Hartley Smithers (Australia) și Nora Iriarte (Spania), au fost incluși în anul 2020 în lista celor mai buni 100 de vinificatori de la nivel mondial, în urma clasamentului realizat de revista internațională de profil The Drinks Business. Producătorul acoperă o plajă mare de segmente de piață, de la entry level la premium și super-premium, impunând, de asemenea, o diversitate gustativă a gamelor, de la albe, seci, proaspete sau baricate, până la spumante, vinuri de tip orange wine și vinuri de desert.