Cadouri gastronomice Revino

< INAPOI

INFORMATII UTILE

Producătorii de vin din țară sunt optimiști și spun că 2017 va fi un an bun

În încercarea a afla cum va fi anul 2017 pentru producția de vinuri românești, am vorbit cu cei care au urmărit de aproape culturile de viță-de-vie. Viticultorii din țară ne-au spus cum a influențat vremea lucrările din vie, ne-au dat detalii despre recoltă și despre noutățile cramelor pe care le reprezintă.

 

Strugurii, recoltați doar noaptea sau diminețile devreme în Dealu Mare

 

În an acest an, vremea în Dealu Mare a fost capricioasă. Dacă la sfârșitul lui aprilie s-a înregistrat chiar un îngheț târziu, pe dealurile înalte fiind zăpadă, în perioada imediat următoare, precipitațiile au împiedicat efectuarea la timp a unor lucrări în plantația de viță-de-vie. Au urmat apoi o vară caldă, cu temperaturi ridicate și o toamnă caldă pe timpul zilei, răcoroasă noaptea. “Datorită acestui fapt am optat pentru recoltarea numai pe timpul nopții sau diminețile devreme, pentru a profita de temperatura scăzută, naturală a strugurilor”, spune Șerban Gheorghiu, enolog al Domeniilor Săhăteni.

 

Anul trecut recolta de struguri de pe Domeniile Săhăteni a fost una mică, dar calitativă, mai ales în ce privește soiurile roșii. “Pentru anul 2017 avem o producție bună de 8-9 t la ha în medie, ceea ce este benefic pentru calitatea vinului ce va urma. În concluzie, anul acesta este un an foarte bun pentru vinurile roșii, cât și pentru cele albe unde menționăm Chardonnay, Sauvignon blanc, Tămâioasă Românească și Pinot gris”, mai spune Gheorghiu.

 

Ca și noutăți, anul acesta reprezentanții Domeniilor Săhăteni spun că au optat într-o mare proporție pentru recoltarea mecanizată și au realizat două vinuri noi prin fermentarea mustului direct în butoaie de lemn. “Am realizat două vinuri de excepție, prin fermentarea musturilor de Chardonnay și Sauvignon blanc direct în butoaie de lemn de stejar românesc și franțuzesc, cu o capacitate de 225 L fiecare. Astfel, au rezultat două vinuri fructuoase cu o integrare perfectă a lemnului de stejar în fructul vinului, vinuri pe care veți avea ocazia să le savurați începând cu anul viitor”, concluzionează Șerban Gheorghiu.

 


 

Maturitate totală și aciditate optimă pentru strugurii din Drăgășani

 

Înghețul târziu nu a ocolit nici zona Drăgășaniului. “Din cauza înghețului târziu, în unele vii am pierdut o parte a culturilor, dar, spre deosebire de alte zone din țară, am scăpat ușor”, spune Oliver Bauer, proprietar al cramei Bauer și oenolog al cramelor Știrbey și Bauer. Pe perioada sezonului de creștere, nu au existat alte fenomene meteo extreme, iar echilibrul de raze de soare și precipitații a fost optim, cu o singură excepție: la finalul lui iulie, când ar mai fi fost nevoie de precipitații.

 

În ce privește evaluarea anului 2017, acesta spune că este încă prea devreme pentru a da verdicte: “În acest an, am recoltat mai târziu și în cantități mai mici, din cauza pierderilor din primăvară. În schimb, am fost răsplătiți cu o calitate foarte bună a strugurilor care arată o maturitate totală și o aciditate splendidă. Deși este încă prea devreme pentru a stabili o evaluare finală a anului, aș considera anul 2017 similar cu 2010 sau cu 2015, cu o tendință clară spre 2010 (în ce privește aciditatea), dar vinurile vor necesita ceva timp”.

 

Când vine vorba de vinuri noi ca metodă de vinificație, Bauer recunoaște că are în plan noutăți, dar nu dezvăluie foarte multe detalii: “Sunt foarte mulțumit de calitățile de până acum, care sunt conforme cu filozofia noastră de <> și aplicăm deja o mulțime de metode de vinificație diferite pentru a obține cele mai autentice vinuri cu personalitate și caracter. Bineînțeles că suntem încă foarte curioși să descoperim noi dimensiuni ale vinului și, prin urmare, vom oferi clienților noștri creații noi în 2018. Despre acestea vom vorbi când sunt îmbuteliate și gata de vânzare - ca întotdeauna!”

 

Un an bun și pentru Crișana

 

Dacă anul trecut grindina a distrus 80% din recolta cramei Carastelec din Crișana, în acest an recolta este una de excepție, atât din punct de vedere cantitativ, cât și calitativ.

 

După o primăvară ploioasă, urmată de o vară foarte caldă și secetoasă care a accelerat coacerea strugurilor, dar și de o grindină chiar în iunie, la înflorire, vinurile cramei Carastelec își continuă drumul: “Vinurile de bază pentru spumante au caracteristicile necesare unor ediții de excepție, bineînțeles că acest lucru îl vom vedea după a doua fermentație și maturare de minim 20 de luni în sticlă, adică undeva în 2019-2020”, spune Bereczky Csaba, oenolog, crama Carastelec.

 

“Intenționăm să facem anul acesta un Riesling de Rhin clasic, cu rest de zahăr mai ridicat. În rest vinurile petiante Friza, spumantele Carassia își continuă drumul, iar anul acesta – după o ediție lipsă – vom avea iarăși gama Vinca Classic, Sophia și Benedict, maturate în butoaie de stejar”, concluzionează Bereczky Csaba.

 

 Recolta struguri

 

Recoltă redusă la hectar în Vrancea

 

Temperaturile problematice de la finalul lui aprilie, despre care aminteam și mai sus, nu au ocolit nici zona Moldovei. Utilizând focurile în vie sau sprinklere cu apă, viticultorii cramei Panciu au reușit să salveze recolta de la îngheț. A urmat apoi vara cu temperaturi sub media anilor trecuți, și un început de toamnă tot cu temperaturi mici. Chiar și în aceste condiții, recolta din acest an este una bună: “Ninsorile din aprilie au redus recolta la hectar, astfel practic am fost avantajați într-o măsură, pentru că nu am avut nevoie de o normare suplimentară. Spre exemplu, de pe parcela cu Fetească neagră și Sauvignon blanc am obținut o recoltă de 4.5t/ha, fără a norma produsul. E un rezultat echivalent cu anii precedenți, doar că de această dată am redus cu o săptămână lucrările active în vie făcute de 20 de muncitori zilieri. Tot datorită acestui fenomen din aprilie, boabele strugurilor au avut dimensiuni mai mici, ceea ce a permis o suprafață de contact mai mare între pieliță și must la macerarea peliculară. Așa că…așteptăm surprize”, spune Eugeniu Odainii, Product Manager Domeniile Panciu.

 

Pentru acest an, reprezentanții cramei spun că și-au propus să lucreze la îmbunătățirea procesului de vinificație a soiurilor roșii autohtone. O atenție specială o va primi soiul Băbească neagră, care urmează să fie adus la nivelul unei game premium. Gama Charmat (Panciu Riserva) va fi extinsă cu un spumant alb brut din Pinot Noir și Fetească regală.

 

Recolta struguri

 

Marea a protejat de ger culturile din Dobrogea

 

În acest an, în zona cramei Histria din Dobrogea s-a înregistrat un aport mare de precipitații (media anuală fiind depășită cu 60L/mp), iar vremea rece din primăvară a fost factorul care a cauzat întârzieri în dezvoltarea plantelor și în acumulările de zahăr, mai ales pentru soiurile albe. Spre deosebire de zonele din țară amintite mai sus, marea a protejat zona cramei Histria de ger, iar grindina nu s-a înregistrat.

 

În aceste condiții, reprezentanții cramei spun că sunt mulțumiți de calitatea strugurilor: “Din punct de vedere cantitativ, obținem aceeași producție la hectar ca anul trecut. Nici nu am avea cum să obținem o producție mai mare având în vedere normarea în uscat pe care o practicăm. Din punct de vedere calitativ, la nivel de struguri suntem multumiți. În ceea ce privește vinurile, rămâne să ne pronunțăm abia peste cel puțin o lună – pentru vinurile albe și rose. Pentru vinurile roșii, vom discuta peste cel puțin doi ani”, spune Paul Fulea, proprietarul cramei Histria.

 

Recolta struguri

 

Vremea, condimentată în Transilvania cu grindină și furtuni puternice

 

Nici podgoria Lechința din Transilvania nu a scăpat în acest an de primăvara cu înghețuri târzii, urmată de grindină și de furtuni puternice. Totuși aceste fenomene nu au afectact culturile foarte mult, iar toamna cu temperaturi scăzute pe timpul zilei, de 14 - 18 grade C, le-a permis viticultorilor să recolteze în condiții optime pentru obținerea unor vinuri de calitate.

 

“Vița-de-vie este în anul 5 de viață, foarte tânară, dar avem 1 hectar de vie tradițională de 90 ani. În perioada imediat următoare, vom efectua prima îmbuteliere a tinerei crame, anume un Chardonnay ușor baricat, 2016. Urmează producția din acest an, Chardonnay, Sauvignon blanc, Muscat ottonel, Neuburger și Fetească neagră rose. Avem avantajul condițiilor pedoclimatice care favorizează aciditate și mineralitate naturală și punerea în evidență a aromelor. În ce privește stilurile de vinificare, mergem pe vinificarea modernă și tradițional-săsească. Este o provocare pentru mine, mai ales relansarea tradiției zonale și a specificului local care constă în vinurile albe”, spune Ing. Mihail Manolache, oenolog, Casa de vinuri Zaig.

PROIECTELE NOASTRE

 

Salon de vinuri și turism viticol, a 7-a ediție, Novotel Hotel
11-13 Mai 2024
 
A2
Salon gastronomic, a 3-a ediție, Novotel Hotel
5-6 Octombrie 2024

Vizite și degustări de vinuri la crame în România
Evenimente private cu vinuri și brânzeturi

Abonați-vă la Newsletter