Cadouri gastronomice Revino

< INAPOI

INFORMATII UTILE

Cuvinte utile pentru degustătorii de vin

Zahăr rezidual: cantitatea de zahăr ramasă în vin după încheierea procesului de fermentare.

 

Volatil: ceva care se transformă rapid în vapori mirositori. Toate vinurile sunt, într-o oarecare masură, volatile. Ele sunt volatile dacă sunt calde și au fost făcute din soiuri foarte aromate. Se spune despre un vin că este volatil, daca e prea volatil, adică, își emană aroma atât de rapid încat începe să semene a oțet.

 

Tanin: conservant natural provenit din pielițele, ciorchinii și sâmburii strugurilor (dar și din lemnul butoaielor), cu gust de ceai rece stătut.

 

Degustare în orb:  demers menit să identifice și/sau să evalueze vinuri a caror identitate e necunoscută. Se maschează sticlele, nu oamenii.

 

Degustare orizontală: degusare comparativă a unor vinuri din același an de recoltă.

 

Maturitate: perioadă de dezvoltare a unui vin cuprinsă între tinerețe și începutul declinului. Ea se poate instala după trei ani, sau după treizeci de ani, în funcție de vin. "Matur" este un termen complementar, spre deosebire de "bătrân" sau "dus", care sunt termeni negativi.

 

Nobil: adjectiv folosit pentru a descrie soiurile de vin cele mai respectate, din care se produc vinuri se ce pretează superb la învechire. Cele mai cunoscute sunt: Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot Noir, Syrah, Nebbiolo, Chardonnay, Riesling si Semillon , dar aproape toate soiurile menționate în carte pot avea pretenții nobiliare. Excepție fac Trebbiano și Colombard, dar există vinuri care dovedesc că până și aceste soiuri au un pic de sânge albastru.

 

Oxidat: vin care și-a pierdut aroma și prospețimea deoarece a fost lăsat în contact cu aerul .

 

Corp: caracteristică importantă a vinului; exprimă greutatea vinului, care e determinată, în primul rând, de tăria alcoolică, dar și de extract. Cu cât vinul e mai corpolent, cu atât mai puțin seamană la gust cu apa.

 

Corpolent: vin gras/plin de extract, spre deosebire de unul cu corp mediu sau ușor.

 

Greu: prea mult alcool și prea putină aciditate, raportat la cantitatea de fruct și zahăr.

 

Greutate: toate vinurile au greutate; la fel ca la oameni, e o masură a corpolenței.

 

Trecut: vin vechi, care și-a pierdut fructuozitatea inițiala, are un deficit de aromă și extract și, uneori, un exces evident de aciditate.

 

Sulfuros: vin la care vinificatorul a exagerat cu dioxidul de sulf (SO2), dezinfectantul preferat al breslei; miros tipic de chibrit ars sau de sobă pe carbuni. Mirosul poate fi disipat prin rotirea vinului in pahar.

Sursa: "Degustarea Vinului - Jancis Robinson"

PROIECTELE NOASTRE

 

Salon de vinuri și turism viticol, a 7-a ediție, Novotel Hotel
11-13 Mai 2024
 
A2
Salon gastronomic, a 3-a ediție, Novotel Hotel
5-6 Octombrie 2024

Vizite și degustări de vinuri la crame în România
Evenimente private cu vinuri și brânzeturi

Abonați-vă la Newsletter